Mobila din lemn masiv, merita investitia ?

Mobila din lemn masiv, merita investitia ?

Atunci când se decid să achiziţioneze mobilier pentru casa lor, mulţi oameni ajung la o decizie cheie: să  achiziţioneze sau nu mobilier din lemn masiv. Cu multe opţiuni diponibile precum PAL melaminat, PAL caşerat, PAL furniruit, metal sau plastic, mulţi clienţi ajung să evalueze costul suplimentar al lemnului masiv şi dacă se merită investiţia.

 

Mobilă din lemn masiv

Puţini pot nega faptul că mobilierul din lemn masiv arată frumos. Îţi poate oferi o senzaţie de calitate, stil şi crează un decor clasic în casă ta. Cu toate acestea, este de asemenea o investiţie iniţială mai costisitoare.

Bine-construit, mobilierul din lemn masiv este incredibil de rezistent şi proiectat să poata fi folosit pentru multi ani. Poate rezistă la lovituri accidentale şi uzură care vine de la utilizarea de zi cu zi şi necesită de multe ori o întreţinere minimă. Cu toate acestea, cu durabilitate vine si greutate. Pentru cei care locuiesc în chirie sau se mută des, mobilierul din lemn masiv poate fi mult mai greu de mutat.

Cu trecerea timpului, în cazul în care o piesă de mobilier din lemn masiv începe să-şi arate vârsta, aceasta poate fi restaurată. Nu acelaşi lucru se poate spune adesea pentru alte opţiuni de mobilier.

Există, de asemenea, un beneficiu major în factorul de sustenabilitate prin achiziţia de mobilier de la o companie care utilizează surse etice pentru materia prima. În timp ce materialele plastice şi PAL-ul pot fi puternic procesate şi pline de chimicale, lemnul ca materie primă este prelucrat într-un mod mult mai natural şi nu suportă la fel de multe tratamente chimice. Deasemenea lemnul este o sursă regenerabilă şi el trebuie să provină din păduri care sunt gestionate durabil.

Un dezavantaj al mobilierului din lemn masiv este că acesta lucrează în timp în funcţie de mai mulţi factori externi. Datorită structurii şi compoziţiei chimice complexe, lemnul se comportă că un material coloidal capilar, având capacitatea de a absorbi şi reţine apă din atmosfera (higroscopicitate). Datorită higroscopicităţii, lemnul tinde permanent să realizeze o umiditate corespunzătoare condiţiilor de păstrare sau de folosinţă. În funcţie de umiditate, lemnul îşi modifică dimensiunile, ceea ce produce deformarea sau crăparea lemnului.  Deasemenea sub influenţă temperaturii lemnul prezintă un coeficient de dilatare termică.

 

Mobilierul furniruit

O alternativă la mobilierul din lemn masiv este mobilierul furniruit care este de cele mai multe ori o investiţie mult mai mică. Acesta se încadrează mai uşor în bugetele multor oameni.

Furnirul – este un semifabricat din lemn utilizat pentru acoperirea fetelor exterioare/ interioare, plane sau curbe ale mobilierului. Este o foaie subţire de lemn, cu grosimea de 0.5-2mm obţinută prin tăiere plană sau prin derulare dintr-un buştean.

PAL-ul furniruit este mult mai scump decât PAL-ul melaminat datorită faptului că numai o mică parte din arborii dintr-o pădure pot fi folosiţi pentru obţinerea furnirului. Aceşti arbori trebuie să îndeplinească o serie de condiţii legate de dimensiune, culoare, formă, structura şi numărul nodurilor prezente.

Aspectul estetic final este identic cu cel al lemnului masiv, fiecare foaie de furnir fiind unică iar textura este cea a lemnului, multe persoane nereuşind să facă diferenţa între o piesă realizată din lemn masiv şi una din plăci aglomerate din lemn furniruite.

Acestea fiind spuse, problema se află cu ceea ce este sub furnir. De cele mai multe ori se foloseşte o combinaţie de MDF, PAL şi alte materiale ca nucleu pentru mobilă. Aceste materiale se amestecă cu substanţe chimice şi cleiuri care să le ofere formă şi rezistenţă. În timp ce acest miez le face mai uşoare şi mai uşor de gestionat, de asemenea, le face mai susceptibile la daune care de multe ori nu pot fi reparate.

 

Concluzie

Dacă preţul este factorul principal pentru un consumator, atunci furnirul este alegerea cea mai bună. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, mobilier din lemn masiv se dovedeşte a oferi mai multă durabilitate şi o viaţă mai lungă.

 

Autor: Silviu Vasile Dima


Lasa un Raspuns